destinatia perfecta pentru distractie

160.000 M2 de distractie!

Cupa PITICOT – ediția I a competiției de schi de vară

Aprilia Park, în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Petroșani, Federația Română de Schi – Biatlon și Asociația Schiorii Pitici Petroșani, vă invită să luați parte la ediția I a competiției de schi de vară – Cupa PITICOT, în premieră în România, pe cea mai lungă pârtie de schi artificală din țară. Evenimentul va avea loc în perioada 11.07 – 14.07.2024 în cadrul Complexului nostru.

În cadrul evenimentului avea parte de 3 zile de distracție maximă într-un cadru primitor, înconjurat de prieteni. Concursul de schi – etapa I Cupa “Piticot” se adresează tuturor copiilor care iubesc sportul (în special schiul), dar nu numai și este structurat pe categorii de vârstă (fete, băieți) după cum urmează: – categoria 2012, 2013-2014, 2015 – 2016, 2017 și mai mici.

Înscrierile se vor face începând cu data de 03.06.2024 până la data de 11.07.2024 la adresa de email: mariajurca2007@yahoo.com.

Taxa de particpare la competiție este de 60 lei/copil (pentru cele 2 concursuri organizate) și se poate achita fie cu transfer bancar către Asociația Schiorii Pitici Petroșani, în contul RO08BTRLRONCRT0668640301 – deschis la Banca Transilavania Petroșani – specificându-se numele copilului înscris și anul nașterii sau numerar cu o zi înainte de data concursului.

Pentru cei interesați de cazare în incinta complexului în perioada 11.07 – 14.07.2024, prețul unui pachet complet (cazare, masă, acces la toate atracțiile din incinta complexului) este de 900 lei/persoană. Prețul pachetului se achită prin virament bancar în contul Complex Aprilia Park RO52BACX0000002317429000 – deschis la UNICREDIT BANK. Pentru rezervări sau informații suplimentare ne puteți contacta la nr de telefon 0748.101.000
precum și pe adresa de e-mail office@apriliapark.ro.

Prezentarea pe scurt a evenimentului – Cupa PITICOT – ediția I

Prima zi – 11 iulie 2024 – primirea, cazarea sportivilor, ședința tehnică – ora 21.00

A doua zi – 12 iulie 2024 – deschiderea oficială a evenimentului – ora 21.00 – prezentarea cluburilor (coborârea pe pârtie a sportivilor cu frontale), intonarea Imnului Romaniei, spectacol musical oferit de trupa “Quantum“.

A treia zi – 13 iulie 2024:
Ora 9.00 -9.30 – recunoaștere
Ora 10.00 – START primul concurs
De la ora 12.00 – 19.00 program de distracție și bună dispoziție în incinta Complexului
Ora 21.00 – START al doilea concurs (pe nocturnă)
După terminarea cursei, seara se va încheia cu un foc de tabără, cântece la chitară
împreună cu Adi Câmpeanu, dans.

A patra zi – 14 iulie 2024 – festivitatea de premiere a tuturor participanților.
Orarul competițional poate suferi mici modificări în funcție de condițiile meteo, numărul
de competitori și alte condiții independente de voința organizatorilor.
Detalii suplimentare referitor la echipament și condițiile de participare le gasiti la numerele de telefon: Maria – 0723.447.479 sau Aprilia Park – 0748.101.000, precum si la adresa următoare.

Fii la curent cu ultimele noutăți

Urmărește-ne și pe rețelele noastre de socializare

  • Ski vara? Say no more! Doar la Aprilia Park! #apriliapark #arcani #ski
  • Dragi prieteni,

Am avut parte de o seară absolut minunată la deschiderea primei ediții a Cupei Piticot! Evenimentul s-a încheiat într-o notă deosebită cu un concert superb la Moara lui Gilică, aducând împreună comunitatea noastră într-o atmosferă de bucurie și voie bună.

Așteptăm cu nerăbdare schiorii și pasionații și mâine, atât dimineață la ora 9, cât și seara, pentru a urmări desfășurarea concursului de schi pe cea mai mare pârtie artificială de schi din România. Nu ratați ocazia de a fi parte din prima ediție de schi vară din România!

Vă așteptăm cu drag!
  • Dragi clienți,

Suntem încântați să vă anunțăm că am dat drumul la rezervările online pentru piscina noastră și pentru cazare! Datorită cererii ridicate, am limitat numărul de rezervări online la 200 de persoane pe zi. 

Dacă sunteți de departe și doriți să ne vizitați în special în weekend, vă recomandăm să vă faceți rezervarea din timp pentru a vă asigura un loc.

Pentru cazare, este obligatoriu să confirmați telefonic la 0748101000 înainte de a efectua rezervarea online.

În plus, cei care au bilete online vor avea prioritate la intrare, astfel încât să vă bucurați cât mai repede de experiența noastră deosebită.

Website rezervări: https://rezervari.apriliapark.ro/rezervari

Vă așteptăm cu drag! 😉
  • Dragi prieteni,

Suntem încântați să vă reamintim toate facilitățile minunate pe care le oferim la Aprilia Park! La noi puteți găsi:

- Piscine și tobogane pentru toate vârstele
- Zone de relaxare cu șezlonguri și umbrele
- Terenuri de sport
- Locuri de joacă pentru copii
- Restaurante și baruri cu o varietate de mâncăruri și băuturi
- Dușuri și vestiare curate și moderne

Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de toate acestea și să creați amintiri de neuitat alături de noi!

#ApriliaPark #FacilitățiDeosebite #DistracțiePentruToți